|
Chow-Chow F.C.I. nr.205 din 09.06.1999 Origine: China Patronaj: Marea Britanie Data publicarii standardului de origine in vigoare: 24. 06. 1987 Utilitate: câine de pază şi companie Clasificarea F.C.I.: Grupa 5 : Spitzi si câini primitivi. Sectiunea 5 : Spitzi asiatici şi rase înrudite. Aspect general: câine activ, compact, zona renală scurtă, bine proporţionat, aspect leonin, mândru şi demn, bine construit, coada este purtată culcată pe spate. Comportament/Temperament: căine tăcut, bun paznic, limba negru-violet, unic prin mersul său rigid. Independent, loial, dar distant. Cap. Regiunea craniană. Craniu: plat si lat, plin sub ochi. Stop: nu este pronunţat. Regiunea faciala. Trufa: mare si lată de culoare neagră. Excepţie fac exemplarele crem sau aproape albe, pentru care se admite o trufă mai deschisă la culoare ; precum şi exemplarele albastre sau roşii, pentru care se admite trufa colorată în nuanţa robei. Botul: de lungime moderată, lat pe toata lungimea lui, niciodată ascuţit ca şi la vulpe. Buzele: buzele, bolta palatină şi limba sunt de culoare violet-închis spre negru iar gingiile sunt de preferinţă negre. Maxilare/Dentiţia: dantura este puternică si regulată. Maxilarele sunt puternice cu muşcătura în foarfecă perfectă, regulată si completă, adică, incisivii superiori îi depăşesc frontal pe cei inferiori, dar rămân in contact şi sunt implantaţi perpendicular pe maxilare. Ochii: de culoare inchisă, mărime medie, formă ovală, curaţi. La exemplarele albastre şi la cele roşii se permit ochi de culoarea robei. Ochii trebuie să fie curaţi, nu se admite prezenţa entropionului. Ochii nu vor fi niciodată penalizaţi doar pentru probleme de dimensiune. Urechile: mici, groase, uşor rotunjite la vârf, drepte, rigide, si bine depărtate între ele ; pavilionul îndreptat bine înspre faţă, cu vârfurile urechilor situate deasupra ochilor şi uşor divergente, conferă expresia încruntată, caracteristică rasei. Acesta expresie nu trebuie să rezulte niciodată din relaxarea sau cutarea pielii de pe frunte. Gât: puternic, plin, nu scurt, bine ataşat pe umeri şi uşor arcuit. Corp. Spatele: scurt, orizontal şi puternic. Zona renală: puternică. Pieptul: lat şi bine coborât. Coaste bine rotunjite dar nu au formă de « butoi ». Coada: inserată sus si purtată culcat pe spate. Membrele. Membrele anterioare: perfect drepte, de lungime moderată, cu osatură bună. Umerii: oblici si musculoşi. Membrele posterioare: musculoase. Jareţii: bine coborâţi, cu angulaţii minime, elemente esenţiale pentru a produce mersul rigid, caracteristic rasei. Jaretul nu se flexează niciodată înspre fată. Metatars: vertical şi puternic. Labe: mici, rotunde, compacte « labe de pisica », bine incălţate pe degete. Alura/Miscare: pas scurt si rigid. Membrele anterioare si cele posterioare se deplasează drept înspre faţă, în planuri paralele. Roba. Părul: este aspru sau moale. Păr aspru: foarte abundent, des, cu fir drept, înfoiat ca o perie. Părul de acoperire este destul de tare iar subpărul este moale si lânos. Este deosebit de bogat in jurul gâtului, formează un guler caracteristic rasei ; pe laturile posterioare ale coapselor formează « pantaloni ». Păr moale: păr scurt, bogat, des şi cu fir drept. Nu este plat, nu stă culcat pe corp, ci înfoiat, seamănă la textură cu o catifea. Se penalizează orice scurtare artificială a părului, făcută în scopul de a modifica contururile naturale ale corpului sau expresia feţei. Culoarea: monocolor: negru, roşu, albastru, auriu-roşcat, crem sau alb, cu »ape ». niciodată înspicat, cu pete sau pluricolor. Linia inferioară a cozii şi interiorul coapselor au frecvent o nuanţa mai deschisă decât restul robei. Talia. Inalţimea la greabăn: Masculi 48-56 cm Femele 46-51 Defecte: orice abatere faţa de cele de mai sus constituie un defect. Fiecare defect se va penaliza in funcţie de mărimea şi de gravitatea respectivei abateri. Va fi descalificat orice exemplar cu evidente devieri de ordin psihic sau comportamental. Nota: masculii trebuie să aibă 2 testicule, ambele dezvoltate normal şi complet coborate în scrot. |